Pe doamna Cezara Mucenic am descoperit-o ‘pe viu’ în 2007, la un eveniment organizat la Muzeul Cotroceni cu ocazia Zilelor Patrimoniului. Eu eram invitată să vorbesc despre ‘Case Care Plâng’. Dumneaei se afla în public, în primul rând. Aveam alături nume de seamă cu experiență și expertiză în domeniul patrimoniului arhitectural. Nu prea înțelegeam ce căutam eu aliniată acolo printre vorbitori. Dar mă bucuram că proiectul studențesc inițiat cu doar un an în urmă stârnea interesul unor oameni pe care îi apreciam. La final, dumneaei m-a abordat spunându-mi că are o arhivă personală cu numeroase date și documente despre București cu care nu știe ce să facă și cui să le lase mai departe spre a fi de folos altor cercetări.
A fost o discuție scurtă de la care îmi amintesc ochii săi mari ce mă priveau curioși și cartea sa de vizită pe care am păstrat-o mult timp asociată cu un sentiment de vină. Simțeam că trebuie să fie ceva important acolo, însă, printre îndatoririle de student la arhitectură și preocupările urbanistice de patrimoniu, nu reușeam nicicum să îmi fac timp să o sun și să văd concret despre ce e vorba.
În 2015, am primit un telefon de la Ciprian Neacșu. Avea numărul meu de la Șerban Mestecăneanu, cu care colaborasem în 2009 la proiectul ‘Bucarest, la mal aimée’. Mi-a spus că e arhitect și că lucrează cu doamna Cezara Mucenic, care are o colecție impresionantă de documente de arhivă despre București cu care nu știe ce să facă. Șerban îi recomandase să mă contacteze.
Așa ne-am pornit la drum.
A urmat prima întrevedere. Am aflat că e vorba despre multe notițe și fotografii după documente de arhivă și că totul e organizat în plicuri pe diverse criterii, păstrate în cutii al căror număr nu era cunoscut cu precizie. Am stabilit ca prioritară începerea scanării materialelor, urmând a vedea mai târziu cum vom organiza și utiliza datele respective. Am început cu doi studenți voluntari, Anca și Silvia. Ele recuperau câte un set de plicuri, apoi scanau și încercau să descifreze notițele doamnei Mucenic. Descopeream împreună cuvinte din arhitectura de demult și ne amuzam de preocupările oamenilor din acele vremuri.
În baza acestor mici începuturi, am reușit să obținem o primă finanțare în anul 2016. Un sprijin acordat de Uniunea Arhitecților din România pentru realizarea unui site dedicat bazei de date și pentru continuarea digitizării arhivei. Astfel, am extins echipa la un număr de 12 persoane și am reușit să încărcăm online aproximativ 1000 de documente.
Pentru fiecare dintre noi lucrul la acest proiect are o semnificație aparte, în funcție de activitatea desfășurată pe parcurs, de faza în care am ajuns în proiect și de motivația personală.
Cert este că acea curiozitate pe care am resimțit-o în privirea doamnei Mucenic în timpul primei noastre întâlniri în 2007, acum, a ajuns la noi. Este ceea ce ne reunește în acest demers, ceea ce ne motivează și ceea ce ne dorim să transmitem mai departe. Este curiozitatea descoperirii urmelor trecutului, curiozitatea înțelegerii unui mod de documentare, dorința transmiterii unei moșteniri culturale pe înțelesul tuturor celor cu drag de București.
Poate că, adesea, ne pare dificil să lucrăm cu patrimoniul arhitectural, poate că, de multe ori, răbdarea ne lasă și vrem pur și simplu să mergem înainte.
Cred că acest proiect e important și pentru faptul că spune o poveste care a fost posibilă într-un timp când mulți spuneau că așa ceva nu se poate : o teză de doctorat realizată în vremurile tulburi ale comunismului anilor ‘70 – ‘80 într-un domeniu neinteresant pentru prioritățile acelei epoci, o cercetare de arhitectură construită din temelii fără premise și preconcepții, doar pe baza dorinței susținute de a descoperi și înțelege viziuni de ansamblu, un studiu profund, minuțios și metodic al arhivelor locale altminteri inaccesibile publicului larg.
Cred că e important ca atunci când luăm cunoștință despre astfel de experiențe, cel mai important este să conștientizăm cât de norocoși suntem astăzi. Și să ne uităm altfel la provocările noastre, cu mai multă deschidere, răbdare și grijă. Arhiva Cezara Mucenic nu vorbește doar despre București, despre arhivele sale sau patrimoniul local. Mai presus de toate, vorbește despre modele, modele de viață, modele profesionale. Cred că avem nevoie de aceste ‘arhive vii’ de la care să ne inspirăm, de la care să învățăm, care să ne arate o cale, un drum în sus. Cred că Cezara Mucenic este un astfel de om, de la care încă putem să extragem, de la care putem să ne inspirăm.
Pentru aceasta facem acest proiect, pentru a arăta cum există, cum merg mai departe aceste modele și cum putem noi să fim mai departe parte din povestea lor.
—
arh. Loredana BRUMĂ – coordonator proiect
